Acasă » Exclusiv » Antrenorul Petre Grigoraș a luat foc. “Au intrat în vestiar, și-au aprins țigările și…”

Antrenorul Petre Grigoraș a luat foc. “Au intrat în vestiar, și-au aprins țigările și…”

De: Cristian Blanuta 08/09/2018 | 09:30

Una dintre echipele de tradiție din fotbalul românesc, Farul Constanța, se zbate în mediocritate, chiar dacă în această vară a reușit promovarea. A făcut-o, însă, din Liga 3, dar imediat a ieșit tam-tam!  Petre Grigoraș, antrenorul alături de care echipa a făcut saltul, nu a mai continuat, deși avea toate atuurile. CANCAN.RO, SITE-UL NR 1 DIN ROMÂNIA, a aflat culisele controverselor survenite chiar în vestiar, unde suporterii și-ar fi făcut de cap.

Petre Grigoraș a făcut istorie la Constanța, dar în urmă cu peste 15 ani. De altfel, era și o vorbă pe atunci: ”Petre Grigoraș, cel mai tare din oraș!”. Pe bună dreptate, pentru că tehnicianul a impus un stil de joc ofensiv, spre deliciul publicului. Numai că nu a mers totul ca pe roate la clubul de pe litoral. Iar Grig a plecat către alte zări, unde a făcut, de asemenea, istorie.  

Pandurii Târgu Jiu este echipa pe care antrenorul a adus-o printre numele grele din Liga 1 și care s-a bătut de la egal la egal cu FCSB (pe atunci Steaua) sau Dinamo. Ba chiar le-a depășit, uneori prin rezultat, de fiecare dată aproape însă prin jocul ofensiv. (CITEȘTE ȘI: CE DECIZIE A LUAT CELEBRA AMANTĂ CARE A ”DEZBINAT” FCSB-UL)

Sub bagheta lui Petre Grigoraș au crescut nume precum Vlad Chiricheș, Mihai Pintilii sau Alex Maxim, jucători care au și făcut marele pas al carierei. Primii doi s-au transferat la FCSB, ultimul, direct în Germania, la Stuttgart. Petre a plecat și el de la Pandurii, luând la rând Oțelul, CFR Cluj, Târgu Mureș, Timișoara.  A revenit la Pandurii, dar e o istorie neagră din cariera lui, pentru că a prins clubul într-un mare declin financiar, iar noua despărțire s-a lăsat cu amenințări și cu termene în justiție.

Petre Grigoraș nu a mai antrenat, apoi, o perioadă. A revenit, totuși, la prima dragoste, Farul, în Liga 3. Mâna maestrului s-a făcut simțită. Farul a promovat, dar imediat a ieșit scandal. SSC Farul Constanța, noua denumire după ce în acționariat s-au implicat suporterii, nu a avut liniște.

CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă dezvăluie scene uluitoare care s-ar fi consumat chiar în vestiar, de față cu antrenorul Petre Grigoraș. Cunoscut drept un om care nu acceptă compromisul, tehnicianul a luat atitudine. (NU RATA, AICI: SCANDAL LA DINAMO! ȘEFUL L-A DAT AFARĂ PE BRATU DIN CAUZA AMANTEI)

Este incredibil ce s-a întâmplat, în ultimul timp, la Farul. Ba chiar în vestiar, de față cu jucătorii și cu antrenorii. Ăia de la galerie, în frunte cu liderul lor, care sunt acționari la club, își făceau de cap. Nu respectau faptul că este vorba de sport, în primul rând. Păi, au intrat în vestiar, și-au aprins țigările, unii dintre ei, și au început să discute despre echipă, despre ale lor planuri, bla, bla, bla… Îți dai seama că Petre s-a supărat, și știi cum e el, nu-l iei cu una, cu două, a pus piciorul în prag. Și, uite, nu a mai fost așa agreat”, a povestit un apropiat al grupării de pe litoral pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Ofertă de 2.000 de lei pentru Grigoraș!

Mai mult, suporterii i-ar fi propus lui Grigoraș un salariu foarte mic, asta după ce tehnicianul reușise promovarea. Este vorba de 2.000 de lei lunar, în timp ce secundului Marian Dinu, 1.500 de lei. Cei doi au refuzat direct ”generoasa” ofertă.  Cei din conducerea clubului aveau să facă anunțul, într-o manieră elegantă, care ascundea, de fapt, tensiunea în care s-a negociat prelungirea. (CITEȘTE ȘI: DE CE REFUZA ”PERLA NEAGRĂ” A LUI GIGI BECALI SĂ-ȘI RECUNOASCĂ FETIȚA)

„Mulţumim, domnule profesor Grigoraş!

Astăzi, 01.07.2018, colaborarea dintre SSC Farul şi dl. Petre Grigoraş a luat sfârşit. Îi mulţumim pentru acest nou mandat la cârma Farului. Rămânem în relaţii cordiale, dânsul manifestându-şi, ca de fiecare dată, ataşamentul faţă de clubul care i-a oferit unele dintre cele mai frumoase momente din cariera de antrenor. Îi urăm mult succes în continuare. Împreună ducem mai departe spiritul farist!”, a fost anunțul, pe Facebook.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Un turist a gătit ouă-ochiuri în balconul unui hotel din Dubai. Imaginile au devenit VIRALE
Un turist a gătit ouă-ochiuri în balconul unui hotel din Dubai. Imaginile au devenit VIRALE
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată...
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cuplul Doina Teodoru-Cătălin Scărlătescu a bătut recordul la vacanțe: „Ne-am dorit mai mult timp pentru noi”
Cuplul Doina Teodoru-Cătălin Scărlătescu a bătut recordul la vacanțe: „Ne-am dorit mai mult timp pentru...
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în uciderea soțului, împușcat de iubitul ei de 15 ani
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune maximă, se apropie de dezastru
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și doar 7 km îl despărțeau de cei dragi! Destinul a avut, în schimb, alte planuri cu tânărul de 22 de ani
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei doi concurenți: „Eu mă gândeam ca după ce se află chestia asta să încerc să plec acasă.”
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în România, din SUA!
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
Leii vor uimi pe toată lumea! Alte 2 zodii vor reuși să atragă atenția. Astrologii au făcut dezvăluirea
Leii vor uimi pe toată lumea! Alte 2 zodii vor reuși să atragă atenția. Astrologii...
Cinci zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 20 iunie. Își schimbă viața, au parte de împăcări, iar norocul le surâde pe toate planurile
Cinci zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 20 iunie. Își schimbă viața, au...
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis...
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
ZF: Aproape 77.000 de români bogaţi au depozite mari la bănci, peste plafonul garantat de 100.000 de euro
ZF: Aproape 77.000 de români bogaţi au depozite mari la bănci, peste plafonul garantat de...
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Cum poți să iei peste 6.000 de lei PENSIE la recalculare, după 22 de ani de muncă
Cum poți să iei peste 6.000 de lei PENSIE la recalculare, după 22 de ani...
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt, relația dintre cei doi: ”Ne întâlnim”
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
Adevărul despre scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. De ce sunt, din nou, la cuțite foștii soți
Adevărul despre scandalul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. De ce sunt, din nou, la...
Avertisment pentru 4 zodii, de la Marian Golea! A început o perioadă de schimbări și câștiguri, care durează până-n iulie
Avertisment pentru 4 zodii, de la Marian Golea! A început o perioadă de schimbări și...
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect similar cu cafeaua
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect...
×